Bugetul a fost trimis în Parlament. PSD anunță că va depune mii de amendamente. Liberalii au stabilit că nu vor depune niciunul
Preluare de la Digi24.ro23 februarie 2021
Guvernul anunţă că, marţi, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021 a fost transmis Parlamentului spre dezbatere şi aprobare. Liberalii ar dori ca adoptarea bugetului de stat să se facă vineri, 26 februarie. În cazul în care nu va fi posibil, atunci ședința pentru adoptarea bugetului pe acest an ar putea avea loc luni, 1 martie.